Acasă, Mic dejun, Rețete

Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)
printfriendly pdf email button md - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)… nu mi-e deloc străin acest mic dejun. Cred ca sunt aproape 9 ani de când mănânc fulgi de ovăz la micul dejun. Rareori aleg să mănânc altceva.

Am început să mănânc fulgi de ovăz spre sfarşitul facultăţii. Pe perioada facultăţii am stat în cămin, eram şi vegetariană, măncam foarte multe uscături şi beam foartă multă cafea. Deshidratare + mâncat prost => constipaţie. Trist, ruşinos, dar asta era realitatea anilor petrecuţi în cămin. Şi eu şi colegele mele sufeream de aceeaşi problemă. 🙁

Toate acestea adunate au dus la o gastrită cruntă… medicamente, regim alimentar… toate fără rezultat. Acela a fost momentul când am început să citesc pe internet despre tot felul de tratamente naturiste. Am început să beau ceai de gălbenele de câteva ori pe zi şi cred că după aproximativ 1 an gastrita mea dispăruse. De la ceai de gălbenele am trecut la ceai verde şi de la ceai verde am trecut la fulgi de ovăz cu ceai verde. Crunt! E la fel de rău la gust după cum sună. Dar îşi făcea treaba de minune. Problema constipaţiei dispăruse în totalitate.

Timpul a trecut, am renunţat la fulgii de ovăz cu ceai verde şi am trecut la musli + lapte. Gustul era evident unul mai bun. Am continuat aşa câţiva ani, cu perioade de pauză când preferam o omletă sau pâine prăjită la micul dejun în loc de banalul musli cu lapte (sau chiar musli cu apă). Recunosc că aveam perioade când mâncam omletă în fiecare zi. 🙂

De aproximativ un an de zile, am regândit combinaţia micului meu dejun. Am încercat o mulţime de combinaţii, am scos ingrediente, am adăugat ingrediente, până am ajuns la reţeta care mă mulţumeşte pe deplin şi care îmi face foarte mult bine.

Baza micului meu dejun este compusă din:

  • 1 măr mai mic, tocat mărunt = vitamine (A, C), Potasiu, fibre etc.

Cred că ştim cu toţii celebra zicală “Cu un măr pe zi, doctorul departe îl ţii”.

Beneficiile merelor: ajută la controlul nivelului de insulină, elimină metalele grele din organism, reduc colesterolul, reduc problemele intestinale, fortifică gingiile şi  curăţă dinţii prin îndepărtarea tartrului dentar, combat gastrita, ulcerul gastric, bolile hepatice etc.

  • fulgi de ovăz = fibre, proteine, vitamine (A, E, D, vitamine din grupul B), Calciu etc.

Beneficiile fulgilor de ovăz: întăresc sistemul imunitar, protejează inima, reduc nivelul de colesterol , reduc riscul de diabet de tip 2, reglează nivelul tensiunii arteriale, reglează glicemia, previn constipația etc.

  • seminţe de in =  acizi graşi Omega 3, fibre, antioxidanţi etc.

Beneficiile seminţelor de in: întăresc sistemul imunitar, scad colesterolul şi nivelul zahărului din sange,  ajută la menținerea greutății, combat migrenele și durerile menstruale, combat retenția de apă etc.

  • seminţe de chia =  acizi graşi Omega 3, fibre, proteine, calciu, antioxidanţi etc.

Beneficiile seminţelor de chia: scad tensiunea arterială, stabilizează nivelul zahărului din sânge, ajută la îmbunătăţirea funcţiei creierului datorită acizilor graşi componenţi, menţin sănătatea inimii, contribuie la sănătatea oaselor, oferă energie etc.

  • cacao pudră  = antioxidanţi, flavonoide etc.

Beneficiile pudrei de cacao: menţine sănătatea inimii, reduce riscul de diabet de tip 2, reduce riscul de cancer, îmbunătăţeşte funcţiile creierului etc.

mic dejun fulgi ovaz vegan11 1024x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan31 1024x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan21 1024x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)
Porții: 1
 
Ingrediente
  • 2 - 3 lg fulgi de ovăz
  • 1 lg seminţe de chia
  • 1 lg seminţe de in (măcinate)
  • 1 lg cacao pudră (cu un conţinut de grăsime cât mai mare)
  • 1 măr mic, tocat mărunt
Mod de preparare
  1. Amestecul se pregăteşte de cu seară pentru a doua zi. Pune toate ingredientele într-un bol, acoperă cu apă şi lasă până dimineaţă. Nu trebuie să pui foarte multă apă, doar cât să cuprindă ingredientele. Dimineaţa, dacă vrei o compoziţie mai lichidă, mai adaugi apă sau lapte vegetal (sau orice tip de lapte preferi).
  2. Poţi încălzi puţin compoziţia sau o poţi consuma aşa.
  3. Deasupra poţi pune ce doreşti tu: fructe proaspete, fructe uscate, nuci, seminţe, gemuri, unturi, scorţişoară, siropuri, bucăţi de ciocolată, fulgi de cereale etc.

Servire:

Eu în fiecare zi pun deasupra o banană (sau jumătate dacă e prea mare) şi scorţişoară. Astea nu lipsesc. Scorţişoara o poţi pune şi în amestec. Eu evit să o pun în amestec deoarece se întinde şi nu îmi place senzaţia. 🙂 

Pentru topping poţi folosi: 

  • fructe proaspete
  • fructe uscate
  • nuci, seminţe
  • gemuri
  • unt de arahide, unt de migdale, unt de caju etc
  • scorţişoară
  • zahăr de cocos, sirop de agave, sirop de arţar
  • bucăţi de ciocolată
  • fulgi de cereale
  • etc (ce-ţi mai trece ţie prin cap)

 

Mai jos poţi vedea câteva din combinaţiile făcute de mine.

 

mic dejun fulgi ovaz vegan4 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan5 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan6 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan7 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan8 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan9 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan10 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan11 1 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan12 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan13 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan14 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan15 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan16 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan17 e1518515888760 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan18 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan19 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan20 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan21 1 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan22 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

mic dejun fulgi ovaz vegan23 768x1024 - Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

 

Vezi ultima rețetă: Bomboane raw vegane energizante cu fulgi de ovăz, migdale și fulgi de cocos aici. 

 

Tagged , , ,

2 thoughts on “Mic dejun cu fulgi de ovăz (vegan)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rate this recipe: